Parazistismul intestinal la câine reprezintă o mare problemă de sănătate mai ales pentru tineret. Prezenţa parazitismului intestinal duce frecvent la probleme digestive, de la episoade de vomă şi diaree până la malnutriţie şi maldigestie. În acest fel, organismul unui câine tânăr este debilitat, parazitismul generând o incapacitate a sistemului imunitar de a reacţiona şi implicit de a răspunde la vaccinările specifice vârstei.
Dr. Liviu Harbuz, medic veterinar, Spitalul Veterinar Ilioara
Str. Ilioara, nr. 16 D, sect. 3, Tel. fix: 021.348.05.30,
Tel. mobil: 0744.300.304
Viermii rotunzi
Cel mai important parazitism intestinal cu viermi rotunzi este produs de Toxocara canis şi Toxascaris leonina. In cazul viermilor rotunzi la tineret, putem să ne confruntăm chiar cu decese cauzate fie de obstrucţii intestinale generate de aglomerarea viermilor in intestinul subţire, fie ca urmare a degradării paraziţilor care au murit in intestin. In urma acestui fenomen, rezultă numeroase toxine reunite sub numele de ascaron, toxine care ajung in circulaţia generală şi provoacă intoxicarea (ascaroza) organismului, intoxicaţie ce evoluează cu fenomene nervoase asemănătoare crizelor epileptiforme sau chiar şi cu moartea cainelui.
Viermii intestinali
Toxocara canis
Parazistimul cu Toxocara c. este important şi pentru sănătatea publică, deoarece larvele ajunse în organismul uman pot produce boala numită larva migrans visceralae. Ciclul de viaţă al acestui parazit este următorul: după ce sunt eliminate prin fecale, ouăle de parazit pot rezista în mediul exterior o lungă perioadă de timp chiar şi în condiţii vitrege.
Dacă sunt preluate din natură prin ingestie, ouăle se dezvoltă în larve şi migrează în diverse organe. În cazul în care ouăle parazitului ajung în organismul unui alt câine, ele migrează către ficat. De aici, la un anumit interval ajung în trei locuri: fie în plămâni de unde, prin tuse sunt expectorate şi apoi înghiţite, urmând să se dezvolte din nou în intestin, fie vor trece în uter unde vor contamina fetuşii, fie vor trece prin intermediul laptelui matern în tubul digestiv al nou-născuţilor. Dacă ajung cumva în corpul altor specii de animale, larvele se închistează în diverse organe aşteptând să ajungă din nou în mediul extern și ulterior în intestinul câinelui. După ce ajung în intestinul câinelui, larvele parazitului produc o nouă generaţie de ouă ce vor fi eliminate în mediul extern.
Toxascaris leonina
Parazitismul cu Toxascaris leonina este mai puţin grav şi diferit faţă de cel cu Toxocara c., prin specificaţiile ciclului său biologic fiind practic un parazit exclusiv intestinal. Viermii rotunzi sunt de obicei de culoare albă, cu aspect de macaroane sau spaghete. Ciclul de viaţă al acestor viermi este situat ca orizont de timp între 2-3 luni de zile, motiv pentru care deparazitarea internă la câine este recomandată de 3-4 ori pe an, iar în cazul în care după deparazitare se observă în fecale aceşti paraziţi, deparazitarea trebuie repetată în 10-14 zile pentru a surprinde parazitul în aceeaşi fază a ciclului biologic.
Viermii laţi
Din grupul viermilor laţi amintim Echinococcus granulosus. Viermii laţi, printre care se numără şi teniile, reprezintă un pericol atat pentru caine, cat şi pentru om. Dipylidium caninum reprezintă un tip particular de parazit intestinal pentru că infestarea cu acest parazit se face prin ingestia puricilor. Astfel, parazitul care este lat şi lung se localizează in intestinul subţire şi eliberează in mediul extern segmente din corpul său in care se găsesc ouăle paraziţilor. Aceste ouă sunt preluate de purici, iar prin ingestia lor de caine sau pisică ajung inapoi in intestin unde se dezvoltă in adulţi. Adulţii, la randul lor, vor produce o altă generaţie de ouă.
Teniile
În general, ciclul biologic al teniilor presupune existenţa unei gazde intermediare necesare pentru dezvoltarea diferitelor stadii ale parazitului. De exemplu, în cazul lui Echinococcus granulosus, câinele şi lupul sunt gazde definitive pentru parazit. Din intestinul gazdelor definitive, ouăle sunt eliminate în mediul exterior. Din mediul exterior aceste ouă pot fi ingerate de gazdele intermediare (oaie, capră, vacă, om), iar din tubul digestiv al acestora vor migra în diverse organe, precum ficat, plămâni, splină şi alte organe unde vor forma chisturi hidatice (boala numindu-se hidatidoză). Este interzisă administrarea în hrana câinilor a organelor provenite de la rumegătoare sălbatice (vânat), acestea putând fi infestate.
În cazul în care aceste organe infestate sunt oferite în hrana câinilor, parazitul devine din nou activ şi ajunge adult în intestinul câinelui, producând o nouă serie de ouă. De aceea este foarte important să distrugem organele care prezintă chisturi hidatici, acestea intrând la categoria “confiscate“ și nu trebuie să intre în consum.
În ceea ce priveşte Dyphilobotrium, infestarea se produce ca urmare a ingestiei de ouă de parazit ce ajung în corpul peştilor prin ingestia de ciclopi. Dacă aceşti peşti vor fi ingeraţi de câine, pisică, vulpe, urs sau om vor infesta organismele acestora. Diagnosticul se realizează prin teste coproparazitologice şi prin teste serologice, iar tratamentul este diferit în funcţie de: stadiul ciclului biologic, tipul de infestaţie, dar mai ales de intensitatea ei. În cazul hidaditozei umane diagnosticul se pune prin investigaţii imagistice sau chirurgicale, intervenţia chirurgicală fiind chiar o măsură terapeutică.
Tratamentul puilor de câine este cel mai dificil şi presupune deparazitare internă încă de la vârsta de 2 săptămâni de viaţă, urmând să se repete tratamentul la vârsta de 4, 6, 8 săptămâni de viaţă. Adulţii sunt deparazitaţi intern de aproximativ 3-4 ori pe an. Câinii nou-achiziţionaţi la vârstă adultă trebuie deparazitaţi imediat şi apoi repetat tratamentul după 14 zile, ulterior, tratamentul profilactic repetându-se de 3-4 ori pe an.
