Suntem tentaţi de cele mai multe ori, în urma primului impuls, să ne alegem prietenul patruped după frumuseţe, zburdălnicie, culoarea blănii, sex sau alte caracteristici importante pentru noi. Animalul creşte, îl iubim, îl educăm, încercăm să-i stabilim un program (dacă nu o face el înaintea noastră), dar va veni şi momentul în care necesităţile fiziologice ale companionului nostru trebuie satisfăcute. Nu mă refer la cele de zi cu zi, ci la cele care ţin de reproducţie sau, în termen mai larg, de împerechere.

​

Dr. Camelia Dinu, medic veterinar,

SC PROFIL VET SRL, București, sector 4, tel.: 021.460.72.86

​

Câinele este un animal multipar (dă viaţă mai multor pui o dată) cu poliovulaţie într-o perioadă mai lungă (şi nu simultan), monta efectuându-se la începutul sau în timpul ovulaţiei, fiind urmată de fecundarea succesivă a ovulelor. Perioada optimă pentru montă este între a opta şi a 15-a zi de ciclu. Însă, până să ajungem la montă, ca stăpâni responsabili, trebuie să cunoaştem semnele emise de femelă care ne dau indicaţii asupra stării lor de receptivitate, determinând atragerea masculilor. Se cunoaşte că femela nu acceptă masculul decât în momentul atingerii nivelului maxim de estrogeni. Un rol important în atragerea masculilor îl au şi feromonii, care nu sunt altceva decât „parfumuri” pe care un animal le emite ca semnal pentru a influenţa comportamentul altui animal, exercitând o atracţie sexuală (în organul vomeronazal au fost identificaţi receptorii pentru feromoni, de aceea mirosul are un rol foarte important în declanşarea reflexelor sexuale).

Ghid de împerechere

Dacă deţinem o femelă, trebuie să avem în vedere că maturitatea sexuală poate apărea începând cu vârsta de 6 luni, chiar dacă creşterea fizică nu este încheiată încă. De aceea, se recomandă ca împerecherea să aibă loc la al treilea sau al patrulea ciclu de călduri, pentru ca eventuala stare de gestaţie să poată fi susţinută de un organism matur. De regulă, câinii sunt animale diestrice, adică prezintă două cicluri sexuale pe an (două menstruaţii). În această perioadă are loc ovulaţia şi poate fi realizată şi împerecherea (monta). Există şi excepţii însă, ciclul sexual revenind la 7, 8 sau 9 luni (observându-se cazuri şi la12 luni). Excitanţii mediului extern (lumina, temperatura, acţiunea “curtenitoare“ a masculului, mirosul specific al femelelor în călduri, efectuarea montei între alţi parteneri, “îmbrăţişarea” efectuată de mascul sau de femele) determină excitaţii care ajung la hipotalamus şi hipofiză şi antrenează mecanisme neuro-endocrine, care stau la baza formării reflexelor sexuale. Reflexele sexuale se succed într-o anumită ordine, fiind urmate de căutarea partenerului și sincronizarea comportamentală. O femelă receptivă, care nu este în momentul optim pentru montă, deşi clinic este în călduri (cu metroragie vizibilă şi mărirea vulvei), nu acceptă masculul. La femele, reflexul de împerechere este materializat prin luarea unei poziţii favorabile actului copulator, ridicarea cozii, îndoirea coloanei vertebrale pentru mărirea oblicităţii crupei şi efectuarea de mişcări care să favorizeze introducera penisului.

​
Dacă avem o femelă de valoare şi dorim să avem o montă controlată, putem apela la medicul veterinar, care prin efectuarea unui frotiu vaginal ne va da informaţii certe referitoare la faza ciclului sexual şi momentul optim al împerecherii. Femelele nefecundate sau private de prezenţa masculilor pot prezenta o stare de gestaţie falsă, însoţită de mărirea abdomenului şi a glandelor mamare, tumefacţia vulvei, cuibărirea şi apariţia comportamentului matern. Nu trebuie să lăsăm aceste fenomene fără a le combate, pentru că perpetuarea lactaţiilor false poate duce la modificări la nivelul glandei mamare, din păcate de cele mai multe ori ireversibile, pornind de la mastoza chistică până la tumoare mamară.

​
Dacă avem un mascul, lucrurile nu sunt mai simple. Nevoile sau necesităţile sexuale se manifestă şi la ei, uneori mai pregnant sau nu, denumite în termeni medicali „satiriazis” (dorinţa de împerechere exacerbată). Activitatea sexuală a masculului este dependentă de aceiaşi factori externi, dar şi interni (glandele endocrine și sistemul nervos ). Despre un mascul apt să susţină un act sexual, vorbim abia după vârsta de un an şi jumătate, chiar doi, atunci când maturitatea fizică este completă şi calitatea materialului seminal bună.
Factorii externi sunt reprezentaţi de o multitudine de stimuli oculari, olfactivi, auditivi, tactili, utilizarea lor de sistemul nervos central depinzând în mod fundamental de factorii interni, care pot fi de două feluri - hormonali, cu rol în activitatea structurilor specifice, şi neurohormonali, care nu au caractere specifice. Trebuie să existe o reglare strictă între aceşti stimuli pentru a atinge organele ţintă care determină comportamentul sexual. Trebuie să fim conştienţi şi să înţelegem, ca proprietari de masculi, că manifestarea dorinţei de împerechere variază de la un animal la altul şi se exteriorizează în moduri diferite. Animalele sunt neliniştite în casă, agitate, o stare de „plânset” continuu şi cer tot timpul afară. Afară miros intens locurile pe unde au trecut femelele în călduri (au urinat sau au staţionat), se amplifică dorinţa de împerechere şi se observă turgescenţa testiculelor şi evidenţirea glandelor bulbouretrale, aflate la baza penisului, glande pe care cei neavizaţi le confundă frecvent cu o stare patologică. Unele animale îşi prolabează penisul sau fac mişcări în „vânt” de intromisiune, îşi ling intens zona genitală, nefăcând altceva decât să-şi perpetueze starea de excitaţie, care se exacerbează, ajungând chiar la ejaculări spontane.

 

Clasificarea tipologiei nervoase
Manifestarea sexuală diferă de la individ la individ, de la rasă la rasă, exteriorizânduse în principal tipul de sistem nervos al animalului, apoi modul şi condiţiile în care a fost crescut şi folosit la montă, în scopul de a i se crea reflexele sexuale dorite. În funcţie de tipologia nervoasă animalele pot fi cu sistem nervos echilibrat - de tip vioi sau lent, sau dezechilibrat - de tip nereţinut şi de tip fricos. Clasificarea s-a făcut ţinând cont de raportul între procesele de excitaţie şi cele de inhibiţie, de rapiditate a trecerii uneia în cealaltă, ca şi de puterea lor de exteriorizare (aceiaşi clasificare a tipologiei nervoase se aplică şi la femele).

 Masculii echilibraţi de tip vioi manifestă puternic libidoul, se excită repede, iau o atitudine „curtenitoare” la vederea femelei în călduri, efectuează cu siguranţă „îmbrăţişarea” şi trec repede la cuplarea propriu-zisă. Potenţa sexuală la aceşti masculi este superioară. Datorită variaţiei normale a proceselor de inhibiţie şi excitaţie, reflexele sexuale pozitive și cele de frânare, se produc repede, ei obişnuindu-se repede cu noile condiţii de efectuare a montei.
 Masculii de tip liniştit se excită mai greu decat cei de tip vioi la vederea femelelor, sunt mai puţin „curtenitori”, iar instalarea reflexelor sexuale se face satisfăcător.
 Masculii neechilibraţi de tip nereţinut au libidoul foarte puternic (exagerat uneori), se excită foarte repede şi nu au o atitudine „curtenitoare”, efectuand rapid şi fără siguranţă „imbrăţişarea” şi monta. Se epuizează rapid, potenţa lor sexuală este redusă avand o slabă fecunditate şi prolificitate.

 Masculii de tip fricos (slab) se excită greu, nu au atitudine „curtenitoare”. Imperecherea are loc la un nivel fiziologic scăzut, de aceea orice excitant extern sperie animalul şi declanşează reflexul de franare. Materialul seminal este de o proastă calitate, avand o fecunditate şi fertilitate slabă. Nu sunt indicaţi la montă, pentru că tipologia nervoasă se transmite ereditar.

Ţinand cont de tipologia nervoasă a masculilor pe care ii avem, putem efectua inainte de montă o verificare a calităţii materialului seminal la medicul veterinar. Acesta poate da indicaţii referitoare şi la tipul de montă la care se pretează animalele: naturală sau artificială.
​

Dacă materialul seminal este de bună calitate, monta naturală cu o femelă de aceeaşi tipologie este indicată. Dacă materialul seminal este slab, se exclude de la montă, se tratează animalul, dacă este cazul, sau se preferă monta artificială, cu o căţea de o tipologie nervoasă superioară.
​

Tulburări
Trebuie să fim foarte atenţi şi la eventualele tulburări sexuale la masculii de câine pe care îi deţinem, modificări atât psihice, cât și organice. Acestea se pot manifesta la nivelul diferitelor stadii ce alcătuiesc comportamentul sexual: motivaţia sexuală (libidoul, instinctul genetic), erecţia, împerecherea, ejacularea. Starea patologică poate afecta în totalitate aceste procese sau numai o parte din ele, ţinând cont de strânsa interdependenţă dintre ele. Un mascul tânăr poate avea 1-2 monte pe săptămână, iar cei adulţi până la 2-6 monte pe săptămână.

Privarea masculilor mai mult timp de la montă sau chiar inhibarea medicamentoasă a libidoului, poate duce în timp la modificări patologice în sfera genitală, mai mult sau mai puţin reversibile. De asemenea, trebuie să eliminăm de la montă masculii cu un singur testicul (criptorhizi - cu un testicul necoborât, aflat încă pe traiectul inghinal sau chiar în abdomen), deoarece acest defect se transmite ereditar. S-a observat mai frecvent necoborârea testiculului drept decât stângul şi chiar situaţii în care ambele testicule sunt necoborâte, riscul lor de tumorizare fiind foarte mare, iar materialul seminal de proastă calitate, deoarece spermatogeneza nu se face la temperatura corespunzătoare.
​

Însămânţarea artificială
O altă metodă de împerechere, cu rezultate foarte bune de cele mai multe ori, care ajută atât animalele, cât şi crescătorii lor, este metoda însămânţării artificiale. Este indicată la animalele labile, fricoase, fără libidou (mai ales la femele peste 4-5 ani), la masculii fără experienţă sexuală sau cu erecţie prematură sau chiar cu fimoză, la cele cu aşa-numita „frigiditate”. După efectuarea analizelor, atât la femele, cât şi la mascul (frotiu vaginal şi analiza materialului seminal), şi dacă sunt corespunzătoare, se recurge la recoltarea manuală a spermei sau cu un vagin artificial, în recipiente sterile, şi introducerea acesteia direct în uterul femelei cu ajutorul unei canule speciale.
Însămânţarea la canide este intrauterină. Condiţia ca monta artificială să fie reuşită este ca aceasta să se repete la 24-48 de ore şi ca femela să fie ţinută cu trenul posterior ridicat la aproximativ 45 de grade, conferindu-i o oarecare oblicitate uterului pentru a putea ”înainta” materialul seminal. Inocularea trebuie făcută imediat sau ejaculatul se poate menţine 24 de ore la 35 de grade. Mai dificil oarecum este în cazul așa-numitelor femele „virgine”, deoarece pipeta de însămânţare are de trecut fina barieră himenală, creându-se un uşor disconfort.

​
Implicare

Într-adevăr, tot ce s-a menţionat până acum necesită o implicare deosebită din partea proprietarului de animal. Ca o concluzie la toate cele descrise mai sus putem spune cu siguranţă că titlul de “proprietar de animal de companie” nu este doar un titlu onorific. Implică multă dăruire, colaborare cu oameni specializaţi şi, de ce să nu fim realişti, timp şi implicare financiară.