Repere istorice

Există astăzi mai multe rase de Spanieli, cea mai numeroasă şi mai populară fiind Cockerul Spaniel englez care a fost recunoscută că rasă separată de Kennel Club în 1892. Înainte de această dată erau consideraţi Cockeri membrii de talie mai mică din familia Spanielilor de vânătoare. Alte rase de spanieli, mai puţin sau de loc cunoscute în România, sunt: Springer Spaniel Welsh Springer Spaniel, Irish Water Spaniel, Field Spaniel, Sussex Spaniel. Originea Spanielilor poate fi descoperită cu mai multe secole în urmă în picturile din Evul Mediu. Micul Spaniel este prezent în lucrări ale lui Van Dyke şi ale altor artişti ai epocii. Prima menţiune despre Spanieli în literatură apare în secolul al XII-lea. Atât Chaucer, cât şi contemporanul său francez Gaston de Foix scriu despre un mic câine de vânătoare considerat
în acelaşi timp şi un apreciat câine de companie. Separarea între Spanielii de talie mai mare şi cei de talie mai mică nu s-a produs însă decât pe la mijlocul secolului al XIX-lea, când expoziţiile canine au devenit mai populare. Astfel, Spanielii cu o greutate mai mare de 11 kg erau consideraţi Field Spanieli, iar cei sub această greutate erau numiţi Cockeri. Cockerul modern este rezultatul reproducţiei selective iniţiată către sfârşitul secolului al XIX-lea. Astfel, în jurul anului 1880, s-a născut în Anglia strămoşul comun al Cockerului englez şi al Cockerului American, pe nume Obo. Era considerat Field Spaniel şi nu a fost niciodată învins în vreo expoziţie. Campionul Obo şi descendenţii săi figurează în jumătate din pedigriurile

câinilor născuţi până pe la 1900, atât în Marea Britanie, cât şi în America. Astăzi Cockerul Spaniel englez şi Cockerul Spaniel American reprezintă două rase diferite care au evoluat din strămoşi comuni de o parte şi de alta a Oceanului Atlantic. Cockerii au evoluat semnificativ de-a lungul anilor, observăm în fotografiile campionilor din urmă cu 50 de ani, în comparaţie cu cei din zilele noastre, spatele mai scurt, franjurile mai abundente şi, în general, aspectul mai proporţionat al exemplarelor actuale.
​

Alegerea unui pui de Cocker englez

Mai multe aspecte trebuie avute în vedere atunci când alegem un pui, în aşa fel încât acesta să corespundă aşteptărilor viitorului proprietar.
Sexul

Alegerea unui mascul sau a unei femele este o chestiune de preferinţă individuală având în vedere că nu există dovezi care să ateste diferenţe de temperament sau nivel de inteligenţă între sexe.
Culoarea

Cockerii englezi există într-o largă varietate de culori: de la negru complet la auriu sau roşu, ”black and tan” (unicolori) la pluricolori (alb negru înspicat sau neînspicat, alb auriu înspicat sau neînspicat, alb maron înspicat sau neînspicat, sau tricolori). Şi aici, alegerea este o chestiune de gust. Fiecare culoare are farmecul ei. Este nerecomandabil să cumpăraţi caţeluşi din piaţă sau de la persoane nerecomandate de asociaţiile chinologice sau de medicul veterinar. În nici un caz un pui de câine nu se comandă pe internet. Riscurile şi dezamăgirile pot fi prea mari. Înainte de a lua puiul acasă, un crescător responsabil vă va da informaţii privind orele la care trebuie hrănit şi tipul de alimentaţie pe care l-a primit. Va trebui să urmaţi rutina crescătorului cel puţin câteva zile, orice schimbare în alimentaţie sau a orelor de masă făcându-se treptat. Veţi primi, de asemenea, carnetul de sănătate care trebuie să indice datele la care puiul a fost deparazitat şi vaccinat, precum şi pedigriul său, dacă acesta nu a sosit încă de la Cartea de Origine, adeverinţa de provenienţă eliberată de asociaţia teritorială. Vârsta minimă la care un căţeluş poate pleca la noii stăpâni este opt săptămâni.
​

Achiziţionarea unui pui
Dacă vă hotărâţi să achiziţionaţi un pui de Cocker, cel mai bine este să vă adresaţi Asociaţiei Chinologice Române care vă va îndruma către crescătorii reputaţi. Atunci când luaţi legătura cu crescătorul recomandat este bine să precizaţi de la început dacă doriţi un pui cu perspective de expoziţie şi reproducţie sau dacă doriţi pur şi simplu un Cocker care să vă ţină companie. În cazul unui Cocker care va fi numai câine de companie, alegeţi un pui sănătos, vesel şi bine îngrijit fără a va concentra asupra chestiunilor de fineţe specifice rasei. Dacă doriţi ca mai târziu să prezentaţi cu succes câinele în expoziţii, veţi găsi toate informaţiile necesare în capitolul rezervat alegerii unui Cocker pentru expoziţii şi reproducţie. Puiul trebuie să aibă poftă de mâncare şi de joacă. Interiorul urechilor trebuie să fie curat şi de culoare roz. Ochii trebuie să fie strălucitori şi gura curată cu dinţi albi. Blana puiului trebuie să fie lucioasă. În general, căţeluşul trebuie să fie nici prea gras, nici prea slab.

​
Cockerul de expoziţie

Fiecare rasă de câini are un standard (descrierera exemplarului ideal) în funcţie de care exemplarele sunt arbitrate în ringurile de expoziţie. Este declarat învingător câinele care se apropie cel mai mult de acest ideal. Cockerul Spaniel englez este o rasă britanică, încadrată de Federaţia Chinologică Internaţională în Grupa 8 (câini scotocitori britanici şi retrieveri). Numărul de înregistrare a standardului la F.C.I. este 005.
Nici cel mai experimentat crescător nu poate spune cu certitudine cum se va dezvolta un caţeluş de opt săptămani, dar, un prim element care trebuie avut in vedere este aspectul şi pedigriul părinţilor.

​
Pregătirea şi toaletajul pentru expoziţie

Pregătirea unui caine pentru expoziţie este o activitate care cere mult timp şi multă experienţă. Incă de la cea mai fragedă varstă, Cockerul trebuie invăţat să stea pe masă in poziţie de prezentare (puneţi pe masă un covoraş de cauciuc sau o mochetă care să ofere mai multă stabilitate cainelui) pentru a fi examinat de arbitru. Lăudaţi-l şi recompensaţi-l atunci cand stă cuminte. Căţelul trebuie, de asemenea, invăţat să prezinte dentiţia.
Mişcarea şi alimentaţia asigură masa musculară necesară, precum şi un păr lucios. Standardul cere un păr drept şi mătăsos cu franjuri pe membrele anterioare, abdomen şi membrele posterioare. Dacă aţi periat şi pieptănat cainele zilnic, pregătirea robei pentru expoziţie va fi mult mai uşoară. Ideal este să rugaţi crescătorul să vă ajute in ceea ce priveşte toaletajul la primele expoziţii. Un lucru este cert, indiferent că este vorba de un Cocker de companie sau de expoziţie, nu se foloseşte niciodată maşina de tuns la Cockerul Spanielenglez.

​
Toaleta zilnică a Cockerului Spaniel englez

Avand in vedere abundenţa franjurilor la maturitate, Cockerii au nevoie de periere regulată dar, dacă ii rezervaţi zilnic cateva minute, blana Cockerului nu va constitui o problemă insurmontabilă. Crescătorii obişnuiesc puii cu periatul incă de la cea mai fragedă varstă (4-5 săptămani), folosind o perie moale. Această activitate este nu numai folositoare pentru pui, dar ii permite crescătorului să verifice starea generală a puiului şi este un exerciţiu de disciplinare a căţeluşului. Începeţi să periaţi puiul cat mai curand după ce l-aţi adus in casă. La început, o perie moale şi un piepten de metal cu dinţi deşi vă sunt de ajuns. Este bine să incepeţi de la cap, continuand cu urechile, gatul, spatele, părţile laterale şi membrele. Dacă toaleta este urmată de o mică recompensă, puiul va asocia curand periatul şi pieptănatul cu o experienţă din cele mai plăcute. Este bine, incă de la varsta de 4 luni, să se reducă cu foarfeca de filat cantitatea de păr de la baza urechilor, de pe faţa interioară a pavilionului auricular şi de sub bărbie şi să se tundă părul de la degete. Eliminarea părului de prisos de la degete, incă de la o varstă fragedă, prezintă avantajul de a reduce cantitatea de praf şi noroi pe care cainele o cară in casă. Atunci cand intenţionaţi să faceţi pentru prima dată această operaţiune, rugaţi crescătorul să vă ajute la toaletarea Cockerului.
​​

Baia
Un Cocker care este periat şi pieptănat în mod regulat nu are nevoie de băi frecvente. Nu folosiţi alte produse decat şampoanele speciale pentru caini. Alegeţi un şampon pentru caini cu păr lung.

​
Standardul

Aspect general: vesel, robust, sportiv, bine proporţionat, distanţa de la greaban la sol fiind aproximativ egală cu cea de la greaban la rădăcina cozii.
Caracteristici: fire veselă, cu coada in permanenţă mişcare, mişcarea tipică denotand preocupări mai ales cand a prins o urmă, fără teama de terenul accidentat.

Temperament: bland şi iubitor, dar plin de viaţă şi exuberant.
Capul şi craniul: bot pătrat, cu stopul situat la jumătatea distanţei dintre varful trufei şi occipital. Craniul bine dezvoltat, frumos cizelat, nici prea fin, nici prea grosolan. Obrajii nu sunt proeminenţi. Trufa suficient de mare pentru a asigura un simţ al mirosului foarte fin.

Ochii: plini, dar nu proeminenţi. Negri sau căprui inchis, niciodată deschişi la culoare, cu excepţia exemplarelor maron şi alb cu maron la care ochii sunt căprui deschis; expresie inteligentă şi plină de blandeţe, strălucire şi voioşie; pleoapele stranse.
Urechile: de formă lobată, prinse jos, la nivelul ochilor; cu pielea fină, lungimea lor fiind pană la varful trufei; bine acoperite cu franjuri mătăsoase.

Gura: maxilare puternice, cu muşcătura perfectă in foarfece, adică incisivii superiori calcă peste cei inferiori şi sunt corect implantaţi in maxilare.
Gâtul: de lungime moderată, musculos, cu o imbinare lină şi elegantă cu zona umerilor care sunt oblici; fără salbă.

Trenul anterior: umerii oblici, eleganţi; membrele anterioare cu osătură puternică, drepte şi suficient de scurte pentru a asigura o forţă concentrată; nici prea scurte ceea ce ar face imposibil efortul mare care i se cere acestui caine sportiv.
Corpul: puternic, compact. Pieptul bine dezvoltat şi adanc; nici prea lat, nici prea ingust intre membrele anterioare. Coastele bine arcuite. Şalele scurte, late; linia superioară dreaptă şi coborand uşor la rădăcina cozii.

Trenul posterior: larg, bine rotunjit, musculos.
Membrele posterioare cu osătură puternică, genunchii bine angulaţi, jareţii coboraţi asigurand o bună propulsie.

Coada: prinsă puţin mai jos de linia spatelui; trebuie să fie in permanentă mişcare atunci cand
cainele este in acţiune; purtată orizontal, niciodată vertical sau mai sus de linia spatelui; de obicei cupată, dar niciodată prea scurtă sau prea lungă, ceea ce ar ascunde mişcarea veselă atunci cand cainele lucrează.

Mişcare: membrele anterioare acoperă mult teren, cele posterioare asigură o propulsie puternică.
Roba: părul drept, mătăsos, niciodată aspru sau ondulat. Membrele anterioare, abdomenul şi membrele posterioare deasupra jaretului bine franjurate.

Culori: diverse; la unicolori nu se admite alb decat pe piept.
Talie: inălţimea aproximativă: masculi 39-41 cm, femele 38-39 cm; greutate aproximativă 13-14 kg (28-32 lbs).

Notă: Masculii trebuie să aibă două testicole bine dezvoltate şi complet coborate in scrot.
​

Arbitrajul într-un ring de Cockeri
Câinii sunt arbitraţi pe clase şi sexe, în funcţie de grupele de culori. Arbitrajul pe culori poate fi totuşi la latitudinea organizatorilor expoziţiei. Acestea sunt: negri (inclusiv black and tan), aurii şi alte culori (pluricolori). Se începe întotdeauna cu arbitrarea claselor de masculi. Clasele de arbitraj sunt aceleaşi pentru toate rasele:

    clasa pui: între 6 şi 9 luni;
    clasa juniori: între 9 şi 18 luni;
    clasa intermediară: între 15 şi 24 de luni;
    clasa deschisă: peste 15 luni;
    clasa campioni: câini care posedă diploma de campion;
    clasa muncă: câini care au trecut cu succes proba
    de lucru (vânătoare);
    clasa veterani: peste 8 ani;
    clasa Derby: pentru câinii născuţi în anul anterior organizării expoziţiei Derby.
​

Probleme de sănătate
Dacă este corect hrănit şi ingrijit, Cockerul englez este in general un caine robust care se confruntă cu puţine probleme de sănătate şi nu face otită atat de des pe cat se spune, cu o condiţie, părul din interiorul pavilionului auricular să fie tuns foarte scurt, in permanenţă. Există insă două afecţiuni genetice, descoperite in urmă cu 35-40 de ani, care afectează această rasă.

Nefropatia familială
Prima dintre ele, nefropatia familială este specifică Cockerului englez şi duce la insuficienţă renală cronică, intotdeauna fatală. Semnele clinice apar in general la varsta de 6 luni pană in 2 ani. Este o afecţiune produsă de un defect de structură a colagenului de tip IV care poate fi detectată printr-un test genetic. Este vorba de o genă autozomală recesivă, astfel incat Cockerii se impart in trei categorii: sănătos (genotip N/N, homozigot normal, clinic sănătos şi nepurtător al genei modificate), purtător (genotip N/FN clinic sănătos, purtător al genei modificate pe care o va transmite urmaşilor, heterozigot) şi afectat (genotip FN/FN, purtător a două copii ale genei afectate, va face boala al cărei deznodămant este fatal, homozigot afectat). Vor fi reproduse numai exemplarele homozigot normal care nu pot transmite nici boala, nici gena modificată. In cazuri speciale pot fi montate şi exemplarele cu statutul de purtător, condiţia fiind ca partenerul să fie obligatoriu genotip N/N. Se recomandă sterilizarea exemplarelor purtătoare ale genei modificate, precum şi a celor afectate.

Atrofia retiniană progresivă
Cea de-a doua este o afecţiune oculară, atrofia retiniană progresivă (prcd-PRA), care  afectează un număr mai mare de rase, printre care şi Cockerul englez. Degenerarea progresivă a celulelor cu conuri (celule fotoreceptoare) duce iniţial la pierderea treptată a vederii nocturne, apoi la orbire completă. Simptomele se instalează in adolescenţă sau in primii ani ai maturităţii. Afecţiunea este produsă de o mutaţie a genei PRCD care este autozomală recesivă, cainii putand fi incadraţi in următoarele categorii: sănătoşi(genotip N/N, clinic sănătoşi şi nepurtători ai genei modificate, homozigot normal), purtători (genotip N/ PRA, clinic sănătos, purtători al genei modificate pe care o pot transmite urmaşilor) şi afectaţi (genotip PRA/PRA, homozigot afectat cu două copii ale genei modificate şi care manifestă clinic boala). Testul genetic pentru prcd-PRA este foarte util in activitatea crescătorilor, toate exemplarele putand fi folosite la reproducţie, condiţia fiind ca cele purtătoare sau afectate să fie montate numai cu exemplare de genotip N/N (homozigot normal).

​
Displazia de şold

Este o altă afecţiune care poate fi regăsită la această rasă, dar, avand in vedere talia şi greutatea relativ mici ale acestor caini, situaţiile in care calitatea vieţii este afectată sunt foarte rare. Această afecţiune ortopedică are un mod de transmitere poligenic, instalarea ei putand fi favorizată de modul de hrănire şi condiţiile de viaţă in perioada de creştere. Luxaţia de patelă poate şi ea afecta anumite linii de sange la Cockerul englez.
Din observaţiile clinice alte maladii care apar cu mai mare frecvenţă la Cockerul englez sunt: entropion, ectropion, cancerul mamar la femele şi tumorile perianale la masculi. De aceea, la exemplarele care nu sunt destinate reproducţiei se recomandă castrarea cat mai devreme, cel tarziu inaintea varstei de 5 ani.

​

În speranţa că aceste pagini v-au trezit interesul pentru Cockerul englez, vă aşteptăm la expoziţii pentru a vă convinge cât sunt de frumoşi şi iubitori aceşti câini.