Caracteristici de rasă

Dog-ul German este una dintre cele peste 400 de rase recunoscute pe plan internațional, de origi­ne germană, face parte din Grupa a 2 a FCI a câini­lor de pază şi protecţie din categoria „molossoizi”. Conform standardului, femela de Dog German trebuie să aibă minim 72 cm înălţimea la greaban (acea zonă a spatelui aflată la baza gâtului, pe zona dorsală a spatelui, deasupra celui mai înalt vârf al omoplatului), iar masculul minim 80 cm. Întot­deauna înălţimea şi culoarea vor fi criterii majore de departajare între exemplarele cu aceeaşi va­loare fenotipică (exterioară) în cadrul expoziţiilor canine, adică vor fi favorizate exemplarele mai în­alte şi mai corect colorate. Capul este cel ce dă prin conformaţia şi raporturile sale, acel aspect tipc de Dog German „adevărat”. Este un câine ce trăieşte pentru oameni, pentru a gândi şi simţi ca un om. Poate de aceea, pe mul­ţi îi sperie rasa tocmai pentru că te oglindeşte pe tine, ca stăpân, iar asta înseamnă responsabilitate şi mult autocontrol, sacrificii de timp, bani, senti­mente, pe care, mai ales în ziua de azi, puţini sunt cei ce consimt să le facă. Media de viaţă este de 8 – 10 ani, rata de viaţă la masculi este mai mică din cauza masivităţii lor – ajung la 80 şi chiar 100 kg.

​

Istoria rasei în România
Mulţi ani de zile în România rasa a fost inexistentă tocmai din cauza „sufocării” pieţei cu pui (de mai bună sau mai proastă calitate) până în 1997–1998. În acea perioadă, crescătorii nu reuşeau nici să-i doneze, nu se mai punea problema de vândut, aşa că rezultatul în timp a fost unul devastator pentru rasă: nereproducerea sa. În 2002, rasa s-a reînsufleţit prin cele două importuri facute de dr. Ionescu Augustin de la canisa „Of Wolf Point”, doi galbeni din linii de sânge franţuzeşti, ce au marcat istoria rasei la noi în ţară, dar şi pe plan internaţional, întrucât masculul, Titan, a devenit Campion European la doar 10 luni. Din această pereche importată am primit-o pe Titica, pe care însă am „pierdut-o” la 3 săptămâni după aducerea pe lume a primelor mele „lebede de aur”. În anul 2007 au venit pe lume primii albaştri de certă calitate, după foarte mulţi ani în România, iar de atunci românii au înţeles ce trebuie să facă. Aşa că rasa este într-un continuu progres cantitativ, dar şi, sper, calitativ (timpul ne va demonstra).

​​

Culori
Culoarea este o mare problemă a rasei şi devine artă pentru munca crescătorilor. Rasa prevede 3 mari categorii de culoare: galbenul şi tigratul, negrul şi arlechinul şi albastrul (gri oţel cu diferite nuanţe). Vă las pe voi să citiţi standardul rasei la culoare, fac doar următoarele precizări: la culoarea arlechin (cea mai grea culoare dintre cele prezentate) contează dimensiunea şi raportarea petelor negre pe tot cor­pul. Se acceptă petele gri sau maro, însă nu sunt de dorit şi mai ales nu au voie să predomine. Frecvent se face confuzie între alb şi albinos. Albinosul este defect eliminatoriu de pigmentaţie, având şanse mari ca exemplarele cu această totală lipsă de pig­ment să fie surde şi cu probleme mari de metabo­lism. Dog-ul German alb are culoarea alb, dar este prezent pigmentul fie doar pe trufă, fie mici pete „aruncate” pe corp; el întotdeauna se va arbitra la varietatea arlechină fiind considerat „la limită”. Cali­tatea sa majoră este că, teoretic – din punct de vede­re genetic, în urma împerecherii cu un Dog German negru, rezultă cei mai frumos pigmentaţi arlechini.

​

Împerecherile între culori
Împerecherile între culorile de Dog German sunt foarte stricte. Galbenii se împerecheaza doar între ei sau cu tigraţii, la fel şi tigraţii. Negrii se îm­perechează între ei sau cu arlechinii, idem şi pen­tru arlechini. Albaştrii se împerechează doar între ei. În ultimii ani, pe plan internaţional şi în Româ­nia, s-au făcut şi se fac frecvent împerecheri între negri (obligatoriu dintr-un părinte albastru) cu albastru pentru a îmbunătăţi culoarea fenotipică a albaştrilor ce rămăseseră pe ultimul loc ca ame­liorare. Această ultimă montă se poate face doar cu memoriu şi cu acordul în prealabil al chinoteh­nistului. Rasa în România este la început de drum, montele nu sunt stabile genetic şi nu ne aflăm în situaţia unei moşteniri genetice cu tradiţie în ţară ca să ne „jucăm” cu monte atât de riscante. Cele mai variate şi mai mari probleme de culoare la descen­denţi apar la cuiburile dintre arlechini sau dintr-un arlechin cu negru. Pot apărea (teoretic) pui negri, arlechini, albi, albinoşi sau marmoraţi (gri cu pete). În urma presiunilor făcute de cluburile cu tradiţie din lume, sperăm ca în maxim 1 an, deosebita şi su­perba culoare numită marmorată (gri cu pete), mult mai sănătoasă decât arlechinul, să devină acceptată în expoziţiile canine de ţara „mamă”, Germania, şi astfel să-i putem reproduce fie în cadrul varietăţii Negru – Arlechin, fie ca altă varietate de culoare.

​

Achiziţionarea puiului
Un pui de Dog German trebuie luat doar de la acei crescători ce au îngrijit şi iubit femela mamă cum tre­buie. Absolut tot ceea ce se întâmplă cu mama, de când este pui, în momentul împerecherii, alegerea, îngrijirea ei pe perioada gestaţiei, actul fătării în sine, îngrijirea ei şi a puilor post-partum, se reflectă în viaţa şi sănătatea puiului ce este adus pe lume. Orice mic detaliu contea­ză în timp şi marchează favorabil sau total defavorabil creşterea, dezvoltarea, educarea şi viaţa puiului de Dog German. Un Dog German se naşte la 500–800 grame şi ajunge la 5 săptămâni la 4–6 sau chiar 7 kg, pentru ca la 5 luni să aibă în jur de 40–50 de kg. Tot ceea ce se întâmplă cu el, începând cu perioada intrauterină şi până la maturitate (2 ani şi jumătate sau chiar 3 ani), va influenţa Dog-ul German pe care îl avem alături de noi.

 

Sănătate
Problemele cel mai frecvent întâlnite sunt cancerul (mai ales cel osos), problemele de co­loană, problemele de inimă şi, din mare neferi­cire, torsiunea stomacală (mai ales la masculii după 5–6 ani sau femelele extrem de masive).

​​

Împerecherea artificială
Pe perioada „copilăriei” Dog-ul German este un „mânz” cu nevoi la fel de speciale. Părinţii fiind foarte mari, în general, sunt împerecheați artificial - prin înseminare, tocmai pentru a le proteja inima şi coloana. Actul copulator este unul extrem de greu şi anevoios, fiind vorba de două exemplare matu­re: mama ce are în jur de 60 – 70 kg şi tatăl, despre care scriam în rândurile de mai sus că poate ajunge la 100 kg sau chiar mai mult, şi nu vorbim despre exemplarele grase (supraponderale). Când avem exemplare tinere le lăsăm întâi să obosească exe­cutând monta naturală. Aici ar fi altă discuţie întru­cât, din nefericire, puţini ştiu ce înseamnă această montă artificială cu adevărat şi cunosc avantajele ei – enorme în faţa dezavantajelor.

Un Dog German adevărat îşi iubeşte fami­lia şi este extrem de protector cu ea, bonă pentru copii, fiind rezervat şi suspicios cu străinii, un adevărat bodyguard la nevoie. Nu subestimaţi acea pasivitate aparentă a rasei şi nu-i minimizaţi puterea fizică şi psihică interioară. Un Dog German adevărat rămâne statuie în faţa unui pericol, indiferent de tipul acestuia, mândru, semeţ, de parcă ar averti­za şi de abia apoi atacă, dacă merită efortul în urma evaluării rapide a situaţiei pe care el o face în acea secundă.

Gestaţia

După montă, mama este deparazitată intern şi vaccinată pentru ca apoi, în prima perioadă de gestaţie (prima lună) să ne comportăm absolut normal cu ea, fără s-o cocoloşim sau alte excese. La vârsta de 5 săptămâni de gestaţie, vă recomand să faceţi ecografie pentru a confirma prezenţa gestaţiei. Din mare nefericire pot apărea avorturi sau resorbţii embrionare, aşa că femela poate rămâne gestantă, dar apoi, în primele săptămâni după montă, să constatăm că nu ne vin pe lume puii la finalul celor 58, 62, 63 sau chiar 65, 67 de zile de gestaţie (am avut femelă ce a adus pe lume puii la 72 de zile de gesataţie, 11 pui vii şi viabili, perfect sănătoşi). Dacă totul este perfect, burtica mămicii începe să crească, mamelele să se pregătească de lactaţie, comportamentul ei să se schimbe, să devină mămoasă sau agresivă tocmai în urma dezvoltării comportamentului matern. Personal acord o deosebită atenţie ultimelor două săptămâni de gestaţie. În această ultimă perioadă hrănesc suplimentar mămica, îi dau vitamine şi minerale, fac plimbări lungi cu ea, dar totul după un program foarte bine stabilit ce are ca rezultat pregătirea ei pentru o fătare uşoară şi o evoluţie ulterioară extrem de favorabilă.

Fătarea

Înainte de fătare, mămicii îi scade temperatura, nu mai mănâncă şi nu mai bea apă, devine agitată, sapă şi se învârte în cerc, gâfâie foarte tare, iar burtica ei aproape te sperie cât de mult se mişcă picioruşele puilor. Un pui de Dog German poate avea la fătare o palmă şi jumătate lungime. Femela trebuie obligatoriu asistată la fătare, recomand să fete în maxim 24–36 de ore, doar aşa ea nu se epuizează şi are putere să-şi îngrijească puii şi mai ales să producă lapte pentru ei. După terminarea fătării obligatoriu facem ecografie pentru a fi siguri că nu rămân resturi placentare ce pot duce la moartea ei şi chiar a puilor ei, dar şi că are loc evoluţia uterină corespunzător. Mama şi puii trebuie supravegheaţi non-stop în primele săptămâni. La 3 săptămâni îi înţărcăm puii şi mama şi începem perioada de hrănire suplimentară a puilor şi revenirea la regimul de viaţă normal al mamei, totul din dorinţa de a avea câini sănătoşi. Aparatul reproducător este cel mai mare consumator de energie pentru organismul acestei rase, aşa că trebuie să „scurtăm” aceste perioade şi să refacem cât mai repede mamele, dând şi posibilitatea puilor să se dezvolte „într-o zi cât alţii în 7”.

Primele luni de viață

Începând cu vârsta de 2 luni și jumătate dăm suplimente vitaminice şi minerale puilor, întrucât de la 3 luni ei intră într-o explozie de creştere ce du­rează până la 8 – 10 luni, perioadă în care noi trebuie să fim mai mult decât atenţi la tot ceea ce reprezintă creşterea, îngrijirea, dezvoltarea şi educarea puiului de Dog German. Este vital absolut tot ceea ce se petrece cu puiul în această perioadă, aviz amatorilor. La vârsta de 10 luni, teoretic, puiul de Dog German atinge cam 80% din dezvoltarea sa ca adult, acest aspect depin­zând de curentul de sânge din care provine.

Dresaj

Recomand ca pre–dresarea puilor de Dog German să înceapă de la 3 săptămâni, de când deschid ochişorii şi îi înţărcăm. Trebuie învăţaţi cu zgomotele, cu luatul în braţe, masajul, cu atingerile pe tot corpul, adică acele exerciţii de „body inhibition”, dar şi să-i acomodăm cu noi, oamenii. Puiul de Dog German, ca toţi molossoizii, are mici „explozii” de joacă în care aleargă, trage, roade, se împiedică în propriile picioare şi apoi cade brusc, lat de somn - nu trebuie să ne speriem, este normal. Trebuie să avem grijă să-l temperăm dacă exagerează, întrucât se poate accidenta (chiar fracturi ale membrelor), dar şi pentru că prin oboseală îşi ia din energia dedicată creşterii şi dezvoltării. Obligatoriu îi învăţaţi de mici cu zgarda pe gât şi mai ales cu lesa, chiar dacă refuză să mergă cu noi, lângă noi. De aceea tehnicile de lucru cu molossoizii sunt total diferite de cele ale altor rase şi trebuie să aveţi grijă să apelaţi la serviciile unui instructor de dresaj canin atestat care ştie cum să abordeze această categorie de rasă.

​

Sper ca rândurile scrise să vă ajute să faceţi alegeri în cunoştinţă de cauză și să fiţi perfect conştienţi că puteţi fi atât de responsabili şi pre­gătiţi să aveţi alături de voi nu un câine, ci o reflexie a propriei dum­neavoastră entităţi umane. Vreau să le mulțumesc pentru dragostea și pasiunea noastră comună fami­liilor: Virga (Dog German arlechin - Canisa „Haus Das Freude”), Ionescu (Dog German albastru, galben și negru - arlechin - Canisa „Tempus Angelus”), Cătălinei Marin (Dog German arlechin), Andrei Buliga (Dog German Albastru) și familiei Chifu (Dog German galben - tigrat).