Caracteristici de rasă
Corpul este musculos, pieptul bine dezvoltat, spatele lat, trupul masiv, coada lată, stufoasă şi lungă este purtată uşor în sus, membrele musculoase, gâ­tul puternic și labele mari. Saint Bernard-ul are capul rotund, masiv, puternic, botul pătratic şi lat, maxilarul puternic, iar nasul negru. Buzele sunt proeminente, cu colţurile lăsate, gura este foarte largă, specifică pentru câinii Molossoizi. Urechile rotunjite sunt de mărime mică sau medie. Ochii sunt de culoare brună sau că­prui închis, iar privirea este ageră, inteligentă, serioasă şi binevoitoare. În funcție de dimensiunea blănii, Saint Bernard-ul poate fi cu părul lung sau cu părul scurt. Cei cu părul lung au o blană mătăsoasă şi puţin ondu­lată, iar cei cu părul scurt au blana aspră, dar ambele variante au blana dublă şi deasă, menită să-i protejeze de frig. Culoarea blănii poate fi roşcat, portocaliu, ne­gru sau maro, dar mereu în combinaţie cu alb. Zonele albe sunt întotdeauna aceleaşi: picioare, vârful cozii, piept, gâtul total sau o parte, o pată pe frunte şi bot. Saint Bernard-ul poate avea o greutate de aproximativ 50-95 kg, iar înălţimea poate varia între 60-85 cm.

​
Istoria rasei

În 1700, aceşti câini erau consacraţi pentru activităţile lor de salvare din Alpi. Abilitatea lor de a găsi traseele pierdute şi persoanele dispărute este legendară. O dată ce câinele găsea un călător rătăcit, el îi ligea faţa pentru a-i menţine conştienţa şi se tolănea lângă acesta pentru a-l încălzi. În afara faptului că sunt consideraţi nişte eroi, aceşti câini erau, de asemenea, companioni extraordinari pentru călugări în timpul iernilor lungi. În 1800, rasa Saint Bernard, pe atunci cunoscută ca „Hospice Dog”, devenise vulnerabilă şi numărul exemplarelor era în continuă scădere. Din cauza consangvinizării, starea lor de sănătate s-a deteriorat. Pentru a corecta acest neajuns, călugării au decis să utilizeze rasele Dog German, Ciobănescul de Pirinei şi Terra Nova pentru a conferi robusteţe şi rezistenţă rasei. În urma acestei încrucişări a apărut primul Saint Bernard cu părul lung. Acest câine avea aptitudinile şi instictul nativ de a salva oamenii, dar nu reuşea întotdeauna să-şi ducă treaba la bun sfârşit, întrucât gheaţa şi zăpada se lipeau de părul său lung, limitându-i mişcările. În 1880, câinele a fost denumit oficial Saint Benard. Popularitatea rasei s-a extins şi în 1888 a fost înfiinţat clubul american al Saint Bernard-ului.

Personalitate

În general sunt câini echilibraţi, non-agresivi, inteligenţi şi cu un foarte bun simţ al orientării. De asemenea, simţul olfactiv este peste medie. Au nevoie de mişcare zilnică, în reprize gene­roase, de 40-50 de minute (de două ori pe zi). Sunt animale permisive şi nu intră de obicei în conflict cu alte animale sau alţi câini. Sociabili şi calmi, vor semnala prin lătrat străinii, dar nu îi vor ataca neprovocaţi. Prin vocaţie, aceşti câini acţionează instinctiv pentru salvarea oameni­lor, nu pentru ameninţarea lor. Fără a lătra mult, sunt destul de buni în rolul de câini de pază, în special pentru că talia lor descurajează infrac­torii. Sunt afectuoşi cu familia şi jucăuşi atunci când sunt tineri, acţionând bine în rol de par­teneri de joacă pentru copii. Singurul pericol în activitatea alături de copii vine din punctul de vedere al masivităţii acestor câini, de aceea co­piii este bine să fie supravegheaţi atunci când sunt în apropierea acestui câine puternic. În ceea ce priveşte forţa, în 2008, în cadrul unui concurs de forţă canină un exemplar de Saint Bernard a stabilit un record impresionant reu­şind să tragă o greutate de 2 tone!

Dresaj

Saint Bernard-ul este uşor de dresat deoarece este foarte inteligent, sociabil, docil şi dornic să facă pe placul stăpânului. Dresajul la aceşti câi­ni trebuie să se facă de la o vârstă fragedă, cu o voce calmă şi prietenoasă, de un stăpân blând, dar în acelaşi timp ferm. La fel ca toţi câinii de talie mare care cresc repede, nu trebuie solicitaţi prea mult fizic în perioada de creştere pentru a nu avea mai târziu probleme cu oasele, muşchii sau articulaţiile. Preferă mediul exterior şi clima­tul mai rece, reacţionând negativ la căldura în exces. Se recomandă periajul săptămânal, mai des în perioadele de năpârlire.

Relațiile cu familia

Saint Bernard-ul este un câine de familie excep­ţional, este credincios, ascultător, loial stăpânului şi familiei pe care îi iubeşte şi îi apără atunci când sunt în pericol chiar cu preţul vieţii. Sunt foarte buni ca şi câini de companie mai ales pentru familiile care au copii mici, deoarece sunt răbdători, blânzi, iubitori şi extrem de jucăuşi cu copii pe care îi apără, ca un ade­vărat baby-sitter. Deşi este destul de lent în mişcări şi foarte grijuliu cu copiii, Saint Bernard-ul trebuie su­pravegheat atunci când se joacă cu cei mici datorită greutăţii şi înălţimii sale impunătoare. Se pot acomo­da şi într-un apartament mare dacă stăpânul dispu­ne de timp suficient pentru a-l scoate la plimbări lun­gi şi dese, pentru că trebuie să beneficieze de destul de multă mişcare la maturitate. Este relativ inactiv în interiorul căminului, astfel că dacă beneficiază de o curte cât de mică, va fi cel mai fericit. Aceşti câini nu tolerează spaţiile închise, dar mai ales căldura şi umi­ditatea ridicată, de aceea trebuie să-i supravegheaţi şi să le asiguraţi umbră şi multă apă rece în lunile de vară când temperatura este foarte ridicată, deoarece pot face şoc caloric.

Alimentație

Puii trebuie hrăniţi de 3-4 ori pe zi, iar după ce mai cresc de doar 2 ori pe zi. Dacă vă doriţi să-l menţineţi sănătos este bine să nu-l îngrăşaţi. Pen­tru alimentaţie sunt indicate tipurile de hrană din comerţ care conţin tot ce are el nevoie (minerale, vitamine). Nu este deloc indicat să-i hrăniţi cu car­ne crudă, cu atât mai puţin cu carne de porc.

Îngrijire

Dacă doriţi să vă cumpăraţi un Saint Bernard ar fi bine să-l luaţi când este pui. Verificaţi să aibă toate vaccinurile făcute şi un carnet de sănătate. Până creşte este necesar să-l vaccinaţi mai des, dar după o perioadă este suficient o singură vaccinare pe an. O dată la 3-4 luni este indicat să-i faceţi o deparazitare internă, deoarece el umblă mult prin curte şi se poate infesta uşor. Având o blană dea­să aveţi grijă să-l controlaţi, pentru a verifica dacă nu are paraziţi. Are nevoie de mişcare, de aceea trebuie să-l plimbaţi zilnic prin zone unde să poa­tă alerga fără lesă. Ochii au tendinţa de a lăcrima excesiv, aşa că trebuie controlaţi periodic.
​

Boli și afecțiuni
    torsiune gastrică – pentru a evita această boală este de preferat să-l hrăniţi de 2-3 ori pe zi cu cantităţi mai mici, nu o dată şi mult;
    displazia de şold – este o malformaţie a articulaţiei;
    epilepsia – este o afecțiune ce poate apărea între vârsta de 2 şi 5 ani;
    entropion – este o afecţiune a pleoapelor;
    afecţiuni cardiace;
    cancer la plămâni;
    şoc caloric (supraîncălzire);
    artrită.

​

Popularitatea rasei a determinat comercializarea unor exemplare care nu se încadrează în stan­dardul rasei. Din acest motiv, asiguraţi-vă că achiziţionaţi un Saint Bernard de la o canisă cu câini arbitraţi în expoziţii canine şi, o dată cu puiul, primiţi pedigree, carnet de sănătate şi microcip.

​